Completarea ordinii de zi pentru adunările generale ordinară și extraordinară la Lion Capital (fostul SIF Banat Crișana) este o dovadă evidentă a ceea ce noi, AISIF, susținem de trei ani. Și anume faptul că fostele societăți de investiții financiare SIF1, SIF4 și SIF5, care acum au alte denumiri, nu sunt interesate deloc de acționari. În perioada în care acționarii legali nu aveau dreptul să dețină peste 5% din capitalul social, conducerea SIF1 (care controla și SIF4) a reușit să-și construiască un acționariat fictiv cu ajutorul căruia controlează deciziile din cadrul Adunărilor Generale, nu numai la LION, dar și la SIF Muntenia (SIF4) și INFINITY (fostul SIF5).
În aceste condiții, Blue Capital, cel mai mare acționar real (după fondurile controlate direct sau indirect de conducerea Lion Capital) a ajuns să fie la fel de neputincios precum milioanele de cuponari (și alți acționari mici), în mâinile unui management care urmărește exclusiv interesele proprii. În acest an, la fel ca anul precedent, Blue Capital a solicitat conducerii LION să distribuie dividende și să răscumpere acțiuni, dar conducerea LION nu a dorit altceva decât răscumpărare de acțiuni pentru sine, adică pentru persoanele din conducere. În mod contraintuitiv și aberant, anul trecut un număr suficient de mare de acționari au fost de acord cu conducerea și au votat ca acționarii să nu primească nimic. Discount-ul la prețul acțiunii LION față de activul net este de aproximativ 70%, în comparație cu Fondul Proprietatea unde discount-ul este de doar 20%. Acest discount uriaș arată lipsa totală de încredere a investitorilor. Totuși „acționarii” LION au votat în 2023 în favoarea unui management ineficient și împotriva unor solicitări legitime și benefice ale celui mai mare acționar real.
Această anomalie economică există de foarte mulți ani.
AISIF a declarat în mai multe rânduri faptul că, în contextul unui sistem de reglementare ineficient, sub supervizarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), conducerile SIF-urilor primesc voturi pentru deciziile lor – care nu corespund cu interesele acționarilor – prin intermediul unor fonduri care dețin acțiuni proprii ale SIF-urilor.
Astfel, conducerile SIF Banat Crișana (LION), SIF Muntenia (SIF4) și SIF Oltenia (INFINITY) au ajuns să adopte decizii exclusiv în favoarea lor. Această situație nu este numai în detrimentul acționarilor acestor societăți listate, dar și în detrimentul întregii piețe de capital românești.
ASF ar putea cu ușurință observa și evalua gravitatea situației acționarilor la SIF-uri. Pentru crearea unei piețe de capital puternice este nevoie de măsuri ferme din partea reglementatorului.
Facem apel la noua conducere a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în calitate de reglementator al pieței, să ia măsurile necesare pentru protejarea drepturilor tuturor investitorilor în piață de capital.