ŞEDINŢĂ CU SCÂNTEI LA SIF BANAT-CRIŞANA: AISIF se opune premierii lui Bogdan Drăgoi cu 880.000 de acţiuni
O parte dintre acţionarii SIF 1, care sunt membri AISIF, susţine că premierea nu poate avea loc atât timp cât programul de răscumpărare a acţiunilor nu a fost respectat
Investitorii păcăliți latră, SAI Muntenia merge mai departe
În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) SIF4 de luni, la care s-au prezentat, direct sau prin corespondență, acționari deținând aproximativ 37,6% din capitalul societății, membri ai Asociației Investitorilor la SIF-uri (AISIF) și, totodată investitori ai SIF4 Muntenia au susținut punctul de pe ordinea de zi care viza revocarea administratorului SIF4, SAI Muntenia.
LA AGEA DIN 15-NOI-2021 A SIF MUNTENIA: Solicitările lui Ben Madadi nu au trecut de votul acţionarilor
Florian Munteanu, preşedintele AISIF: „Există acţionari care, conform Regulamentului UE nr. 231/2013, prezintă un conflict de interese faţă de SAI Muntenia Invest şi ar fi trebuit să se abţină de la vot”
AISIF insistă ca ASF să-l oprească pe Bogdan Drăgoi să se premieze nejustificat
Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF) a trimis, la data de 18.10.2021, Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), o solicitare să nu permită conducerii SIF Banat Crişana (SIF1) să se premieze cu 880.000 de acţiuni gratuite, în condiţiile în care nu a îndeplinit mandatul acţionarilor privind răscumpărarea de 30.000.000 acţiuni pentru anulare.
Investitorii în SIF-uri cer Autorităţii de Supraveghere Financiară să-i interzică lui Bogdan Drăgoi să-şi aloce acţiuni gratuite cât timp nu îndeplineşte mandatul dat de acţionari
Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF), a cărei misiune o reprezintă protejarea drepturilor şi intereselor celor peste 6 milioane de acţionari la SIF-uri, vă aduce la cunoştinţă următoarele informaţii şi evoluţii legate de oferta publică de cumpărare de acţiuni emisă de SIF Banat Crişana (SIF1), desfăşurată în perioada 29.09.2021 – 12.10.2021.
AISIF îi acuză pe Buică şi Drăgoi de delapidarea patrimoniului SIF Muntenia
Asociaţia a depus plângere penală împotriva celor doi
SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, nu a răspuns solicitării noastre, până la închiderea ediţiei
COMUNICAT: AISIF face plângere penală împotriva lui Drăgoi şi Buică
Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF) a depus pe data de 13 septembrie 2021 o plângere penală împotriva directorului general al SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia (SIF4), Nicuşor Buică, şi lui Bogdan Drăgoi, preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general la SIF Banat Crişana (SIF1), pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 272 alin (1) lit b), la art. 279 alin (1) lit a) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, precum şi la art. 297 alin (1) Cod penal în forma agravată (abuzul în serviciu), prevăzută de art. 309 Cod penal.
Comunicat AISIF – Răscumpărare SIF1
Asociatia Investitorilor la SIFuri (AISIF), a cărei misiune este protejarea drepturilor și intereselor celor peste 6 milioane de acționari la Societățile de Investiții Financiare (SIF), a luat act de intenția dumneavoastră de convocare a unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) pentru data 10/11 octombrie 2021. Ne-a descumpănit însă punctul de pe agendă, privind răscumpărarea a 880.000 acțiuni proprii SIF1 pentru a fi oferite gratuit conducerii societății.
După ce clujeanul Căpușan a cumpărat un hotel subevaluat, plasamente de peste 300 milioane lei vor fi verificate
Acționarii minoritari din cadrul SIF Muntenia cer verificarea unor plasamente de peste 300 milioane lei, după ce clujeanul Nicolae Căpușan a cumpărat hotelul Rusca din Hunedoara cu un preț subevaluat.