Completarea ordinii de zi pentru adunările generale ordinară și extraordinară la Lion Capital (fostul SIF Banat Crișana) este o dovadă evidentă a ceea ce noi, AISIF, susținem de trei ani. Și anume faptul că fostele societăți de investiții financiare SIF1,
Stimate domnule Giovanni Luca Soma, președinte al Consiliui de Administrație BRD
La începutul acestui an, opinia publică din România avea să afle că Bogdan-Alexandru Drăgoi, membru independent în Consiliul de Administrație (CA) al BRD Groupe Société Générale, a fost sancționat de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin hotărârea nr. 161/09.03.2022
Scrisoare catre BNR
Stimate domnule Prim-viceguvernator Florin Georgescu, Asociația Investitorilor la SIF-uri (AISIF) dorește să vă supună atenției o încălcare a Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit, (de aici înainte Regulamentul Băncii Naționale). Această încălcare privește componența
SIF Oltenia vrea să se retragă din acţionariatul Eximbank
SIF-ul are 3,3% din bancă, deţinere care este evaluată la 40 milioane lei în raportul trimestrial Citeste tot articolul
DUPĂ ŞAPTE LUNI DE ANALIZĂ ASF neagă existenţa conflictelor de interese între SIF-uri şi fondurile finanţate de acestea; jurişti din piaţă au altă părere
• Supraveghetorul nu dă niciun detaliu despre cum a ajuns la această concluzie, doar pomeneşte de analize făcute în baza unor seturi de informaţii complexe• Jurist: „Dacă tot vorbeşte de transparenţă, ASF ar trebui să pună la dispoziţia tuturor argumentaţia
SIF Hoteluri vinde hotelul DoubleTree by Hilton din Oradea cu 11 milioane euro
Anul trecut DoubleTree by Hilton a avut afaceri de 13,19 milioane lei, echivalentul a 80% din afacerile totale ale SIF Hoteluri, după cum reiese din raportul anual al companiei Citeste tot articolul
INTRE 8 ŞI 22 IUNIE SIF Oltenia îşi va răscumpăra acţiuni la un preţ cu 30% peste cel din piaţă
Operaţiunea a fost aprobată într-o adunare convocată la scurt timp după ce Ben Madadi depusese la ASF o ofertă pentru achiziţia a 7% din SIF Oltenia, informaţie ce în momentul apariţiei convocatorului nu era publică Citeste tot articolul
Un grup de acţionari contestă decizii ale AGEA SIF Muntenia, din noiembrie anul trecut
• Propunerile, între care revocarea SAI Muntenia, fuseseră puse pe ordinea de zi la solicitarea lui Ben Madadi, ce acum face parte din grupul care cere constatarea nulităţii absolute a hotărârilor• La AGEA, membrii AISIF au ridicat problema conflictului de
SIF Oltenia a depus la ASF documentaţia pentru răscumpărare a 5% din societate
SIF Oltenia (SIF5) a depus astăzi la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) documentul ofertei publice ce a fost aprobată de acţionari la adunarea din 31 martie, conform raportului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Citeste tot articolul
ÎN URMA UNEI ADUNĂRI TENSIONATE SIF Banat-Crişana va acorda dividende, după şapte ani de secetă
• Asociaţia Investitorilor la SIF-uri reclamă că preşedintele SIF1 nu a răspuns concret la nicio întrebare care i-a fost adresată• Votul de ieri este văzut de membrii AISIF ca o reacţie la presiunea sub care se află conducerea SIF Banat-Crişana